Eu-tu, el-ea, noi-voi, ei-ele … suntem egali!

Cred în modelul familial pe care Dumnezeu l-a creat, cred că într-o familie este imperioasă comunicarea, înțelegerea, acceptarea, iertarea și dragostea.

Și Dumnezeu a zis: ”Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.”

Femeii i-a zis: ”Voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta; cu durere vei naște copii și dorința ta se va ține după soțul tău, și el va domina peste tine”

Mă uit în tine Românie, văd bărbați care sunt convinși că femeile le aparțin, văd femei care sunt convinse că copiii lor le aparțin, văd adolescenți care sunt convinși că doar ei au dreptate; mă uit în Europa, văd nații care sunt convinse că statele din lumea a treia le aparțin.

Mă uit în lume, văd ideologii care sunt convinse că ele trebuiesc aplicate ad literam, văd state care sunt convinse de statutul lor polițienesc mondial, văd state care nu au un exercițiu al identității, familii care nu au habar ce se face într-o familie, femei ușuratice, bărbați-copii și copii prea maturi.

Aproape toată viața mea am fost preocupat de familia mea, cea pe care o am și de cea pe care o voi avea; mi-am măcinat mintea și îmi spuneam: ”oare eu mă voi însura vreodată, se va uita cineva la mine; dacă mă voi însura, cum o să știu eu să-mi educ copiii; cum voi gestiona conflictele din familia mea; de ce soții își bat soțiile; de ce soțiile își numesc soții proști, împuțiți; de ce cuplurile nu sunt orientate spre bine și spre partea plină a paharului etc?

Zilele trecute l-am întrebat pe tatăl meu: ”Te-ai întrebat vreodată dacă ești pregătit să te însori?” Mi-a răspuns sincer: ”Nu, nu m-am întrebat niciodată asta”

Mulți ani societatea românească a fost condusă cu ajutorul fricii, al terorii și al minciunii; este natural și normal că odată aplicat un tratament unei societăți erga omnes, acel tratament va fi aplicat de fiecare individ pentru cel/cea de lângă el, cu efect imediat în familie.

Am fost martor la foarte multe episoade în care bărbatul poruncea femeii lui, asistam uluit și îmi spuneam ”eu nu cred în așa ceva, eu cred într-o familie unită, unde va fi promovată unitatea, dragostea, iertarea, acceptarea, înțelegerea și comunicarea”; mă întrebam: ”de ce acceptă așa ceva?”

Repudiez și deaprob acei bărbați care au impresia că sunt mai buni decât o femeie, că ea le aparține, că femeia este un simplu bun sau un obiect sexual, ori o spălătoreasă.

O spun cu rușine, au fost momente în care și eu credeam cele expuse mai sus, dar sunt mulțumitor lui Dumnezeu că mi-a deschis ochii.

De fiecare dată când încerc să cunosc adevărul despre anume ceva, merg să cunosc opinia lui Dumnezeu despre acel lucru, e mare lucru să am o Biblie unde pot să descopăr caracterul lui Dumnezeu și modul cum El vede lucrurile.

Am găsit în Geneza că Dumnezeu a dat într-adevăr omului să stăpânească, El ne-a dat acest atribut și plăcere de a conduce, și nu cred că e greșit să îți dorești să conduci, atâta vreme cât conducerea este în parametri normali.

Am mai găsit că stăpânirea nu a fost dată numai bărbatului, ci este a omenirii, adică bărbat și femeie.

E greu să stai de vorbă cu un bătrânel și să fii trosnit în urechi cu ”femeia-i proastă, ea nu știe conduce!” Cu toate argumentele, nenea știe că femeia este prostă și că nu știe conduce.

Sunt atâtea exemple de femei înțelepte, care au condus cu o mână de fier mai tare ca a oricărui bărbat. La fel, fiecare bărbat puternic a fost ajutat de o femeie puternică.

Ce e de observat, este că Dumnezeu o blestemă pe femeie și-i spune că va fi domniată de bărbat (în alte traduceri – supusă)

Cu tot respectul pe care-l am pentru Dumnezeu, dar L-am văzut pe Dumnezeu căindu-se de răul pe care Și-l propusese să-L facă de multe ori atunci când vedea o inimă care era tremurândă și însetată după dragoste, pace, liniște, armonie; oare nu va da El pace și armonie unei familii care dorește și caută să trăiască așa?

Oare nu-și va da El binecuvântarea peste o familie unde bărbatul refuză să-și domine soția?

Îl cunosc pe Dumnezeu (conform Scripturii) și sunt convins că de dragul Lui și al caracterului Lui, dar mai ales de dragul bărbatului și al soției lui care caută să trăiască planul Lui inițial, ar trece peste blestemul dat și ar da binecuvântarea Lui.

Personal, refuz să domin în relația pe care o voi avea, îmi doresc să pot comunica cu soția mea tot ce dorim și tot ce simțim, bune și rele; să ne fim ajutor reciproc, să spălăm hainele împreună, să gătim împreună, să schimbăm scutece împreună, să îmbătrânim împreună.

Publicat de CASISTUL

Am descoperit că scrisul mă vindecă și îmi dă sentimentul participării la actul creației, la creionarea caracterului meu, la asumare, la descoperirea lui Dumnezeu. Faptul că îmi asum să fiu vulnerabil, mă face puternic (nu vreau să fiu puternic pentru mine, mi-am demonstrat destule) și disponibil pentru cei care au nevoie să fie încurajați. În lupta mea cu visul de a deveni un om ordinar, am realizat extraordinarul. Cu ajutorul lui Dumnezeu am realizat multe lucruri mari în viață, din care am tras multe învățături, învățături pe care doresc să le împărtășesc cu tine. Poate vei trece și tu pe unde-am trecut eu, și, așa cum am fost păzit de pățaniile altora, poate vei fi păzit și tu. De când mă știu am fost înconjurat de mulți copii, cei mai mulți dintre ei nu-și cunosc, nu-și vor cunoaște sau nu doresc să-și cunoască vreodată părinții; o mare parte dintre ei au fost abandonați prin maternitățile din România, o mică parte au fost aruncați prin tomberoanele pentru gunoi, și, o și mai mare parte au fost lăsați de părinții lor după 1-3 ani de la naștere sau la adolescență. Sunt multe episoade din copilăria mea care sunt demne de uitare, sau cel puțin de iertat, dar am și o mulțime de amintiri care m-au identificat și care continuă să mă identifice cu frații mei mai mici din orfelinatele din România. Aproape 20 de ani am trăit prin orfelinatele din România, unde am experimentat ”mai multe grămezi” de experiențe. m fost plimbat prin 6 case de copii (unele dintre ele disciplinar); ultima dintre ele a fost cea din Timișoara. Am fost și sunt un visător, am visat și am luptat pentru visele mele, am conștientizat că nu am altă opțiune decât să lupt și să-mi cuceresc visele și fricile. Azi, din cauza lui Dumnezeu, sunt directorul casei de copii din Timișoara, ultima de la care am plecat. Mi-am asumat investirea în frățiorii mei (care uneori sunt cu toată ființa în nori) și îndrumarea lor. E cumplit să crești fără părinți, să nu ai un model pe care să-l copiezi și o familie față de care să ai sentimentul aparteneței și al identității. Mare, mi-e atât de greu să leg relații „normale” cu părinții mei. Sunt oameni faini, dar, dacă am un mare handicap de adaptare, este acela de a fi copil într-o familie, familia mea. Sunt independent de când mă știu, niciodată nu a existat cuvântul „nu pot”, dar am explorat și exploatat fiecare parte din mine, m-am șlefuit și am căutat și continui să mă educ, până acolo încât acum mă simt prea bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: