Mântuirea Catedralei Neamului Românesc

De ceva ani, urmăresc construcția acestui mastodont; iluzie si  o pseudoafirmare creștina in Europa si lume.

Care este necesitatea acestei Catedrale? 

De ce avem nevoie de „încă” o Catedrala? 

Din ce bani va fi ea administrata? 

Din ce bani vor fi plătite salariile viitorului preoți? 

Un raționament simplu: „dacă actuala societate este prea săraca sa mențină un nivel de trai supraviețuitor, cu actuala preoțime, de unde va avea ea bani si resurse pentru mai multe Catedrale si mai mulți preoti? 

Sau, se va face o reorganizare in rândul BOR? 

Am văzut multe Hotărâri de Consilii Locale, Hotărâri de Consilii Județene sau Hotărâri de Guvern, fiecare sărind in ajutor, cu sume „infime” de ordinul milioanelor de lei, Bisericii Ortodoxe Române. 

Personal, nu am nimic împotriva acestei construcții, atâta vreme cât fiecare enoriaș își aduce aportul, direct sau indirect, din bugetul propriu si personal. 

Ceea ce ma înfurie însă, este ca se fac jocuri de culise, murdare si total neetice, sa nu spun imorale, toate acestea sa poată suge bani de la bugetele locale. Foarte urat lobby! 

Sunt furios, pentru ca sunt atâtea nevoi. Spitale care au nevoie de zugrăveli, cearșafuri noi, saltele, vesela, tacâmuri, aparatura, medicamente, hrana mai buna etc, etc. 

 Școli generale, liceale sau universitare, care au atâtea nevoi. 

Azile de bătrâni …

Centre de plasament … 

Completați dumneavoastră … 

Ajung la concluzia ca, de dragul imaginii, suntem dispuși sa facem orice. Mai puțin ce trebuie. 

Când veți înțelege, ca religia nu mântuiește, fie ea ortodoxa sau celelalte? 

Ca mântuirea nu are nicio legătura cu vreun edificiu? Fie el ortodox, protestant sau neoprotestant.

Când veți înțelege, ca esti mai fericit dacă saturi un sărac, vizitezi un bolnav sau un deținut, când aperi cauza unui orfan ori a unei văduve, când te lupți sa fii pe placul Domnului?  

Aceasta Catedrala, își va avea „sfânta” obârșie, la fel ca toate celelalte clădiri … obiective turistice, care sunt menite sa facă bani, dar care nu conduc niciunde! 

Conform Scripturii, singura mântuire, este in Domnul Isus! 

„Eu sunt calea, adevarul si viața! Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine!” 

„Cine va crede si se va boteza, va fi mântuit!”

Publicat de CASISTUL

Am descoperit că scrisul mă vindecă și îmi dă sentimentul participării la actul creației, la creionarea caracterului meu, la asumare, la descoperirea lui Dumnezeu. Faptul că îmi asum să fiu vulnerabil, mă face puternic (nu vreau să fiu puternic pentru mine, mi-am demonstrat destule) și disponibil pentru cei care au nevoie să fie încurajați. În lupta mea cu visul de a deveni un om ordinar, am realizat extraordinarul. Cu ajutorul lui Dumnezeu am realizat multe lucruri mari în viață, din care am tras multe învățături, învățături pe care doresc să le împărtășesc cu tine. Poate vei trece și tu pe unde-am trecut eu, și, așa cum am fost păzit de pățaniile altora, poate vei fi păzit și tu. De când mă știu am fost înconjurat de mulți copii, cei mai mulți dintre ei nu-și cunosc, nu-și vor cunoaște sau nu doresc să-și cunoască vreodată părinții; o mare parte dintre ei au fost abandonați prin maternitățile din România, o mică parte au fost aruncați prin tomberoanele pentru gunoi, și, o și mai mare parte au fost lăsați de părinții lor după 1-3 ani de la naștere sau la adolescență. Sunt multe episoade din copilăria mea care sunt demne de uitare, sau cel puțin de iertat, dar am și o mulțime de amintiri care m-au identificat și care continuă să mă identifice cu frații mei mai mici din orfelinatele din România. Aproape 20 de ani am trăit prin orfelinatele din România, unde am experimentat ”mai multe grămezi” de experiențe. m fost plimbat prin 6 case de copii (unele dintre ele disciplinar); ultima dintre ele a fost cea din Timișoara. Am fost și sunt un visător, am visat și am luptat pentru visele mele, am conștientizat că nu am altă opțiune decât să lupt și să-mi cuceresc visele și fricile. Azi, din cauza lui Dumnezeu, sunt directorul casei de copii din Timișoara, ultima de la care am plecat. Mi-am asumat investirea în frățiorii mei (care uneori sunt cu toată ființa în nori) și îndrumarea lor. E cumplit să crești fără părinți, să nu ai un model pe care să-l copiezi și o familie față de care să ai sentimentul aparteneței și al identității. Mare, mi-e atât de greu să leg relații „normale” cu părinții mei. Sunt oameni faini, dar, dacă am un mare handicap de adaptare, este acela de a fi copil într-o familie, familia mea. Sunt independent de când mă știu, niciodată nu a existat cuvântul „nu pot”, dar am explorat și exploatat fiecare parte din mine, m-am șlefuit și am căutat și continui să mă educ, până acolo încât acum mă simt prea bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: