Dumnezeu, se pricepe la femei?

Ca orice bărbat, mă întreb ”tatăl meu, se pricepe la femei?”

Dar pentru că nu am un asemenea lux, mă întreb ”Dumnezeu, se pricepe la femei?”

Nu sunt nici obraznic și nici sfidător când îmi adresez o asemenea întrebare. Argumentez.

Când văd tot ce mă înconjoară, când văd ordinea din natură, când văd omul creat atât de perfect, cum fiecare funcție își are bine definit rolul, când văd animalele care își cunosc rolul în creație, când văd universul că respectă niște legi și atomul care nu se dezintegrează și respectă principii bine trasate, nu pot să nu mă întreb ”dacă toate acestea au fost create de un Dumnezeu atât de perfect, cum se face că noi nu-L cunoaștem nici pe El, dar nu ne pricepem nici la noi înșine?

Am încercat să analizez femeia, să-i înțeleg comportamentul și stările. Nimic, frate! Fiecare este unică, iar modul prin care-și folosește emisferele, este un luuung proces starniu.

”Okay” m-am gândit eu. Poate are legătură cu fizicul și emoția. M-am pus și le-am studiat și pe alea. De la ciclul menstrual și cum îi schimbă dispoziția și procesul fecundării, până la extremul comportament unde poate râde, iar imediat să plângă sau, mai grav, pe amândouă în același timp.

De la nevoia de a fi ascultată fără a primi vreo soluție la problemă, până la deschiderea capacului de la borcan. Am fost surprins de tot ce-am învățat, dar din nou, practica se dovedea un inamic mai acerb decât simpla delectare în teorii.

Mi-am propus s-o studiez din punct de vedere fizic, ”de ce e irezistibilă, goală?”

De ce acel decolteu, prea deschis, e ca un magnet și o slăbiciune? De ce picioarele ei, sunt ca doi poli pozitivi pentru negativul din mine? De ce formele ei sunt atât de interesante?

Am mers și mai departe. Cum se face că nu știu să aleg o femeie? Toate criteriile după care mă ghidam s-au dovedit relativ prea înalte și rigide. Sau, cum spune o prietenă: ”ești prea sofisticat, mai coboară!”

Mă întreb: ”dacă Dumnezeu a creat tot acest complex de funcții numite FEMEIA, cum se face că noi, cei care vrem să trăim cu ele, nu le putem cunoaște?

Apoi, se impune o altă serie de întrebări:

  1. Dumnezeu se pricepe la femei, dar eu nu am încredere în El și părerea Lui!
  2. Sunt prea căpos să admit că nu mă pricep deloc să aleg o parteneră?
  3. Dumnezeu nu se implică deloc în relații de dragoste?

Dumnezeu se pricepe la femei, dar eu nu am încredere în El și părerea Lui!

Mi-am pus de multe ori întrebarea asta, dacă sunt dispus să las lucrurile să meargă natural și să am încredere în Dumnezeu și la acest capitol. Dar interveneau factori ca: ”da măi, dar Dumnezeu nu poate ști ce-mi place mie la o femeie! Poate o vreau înaltă, sau scundă, brunetă, roșcată sau blondă; moldoveancă sau nu, et cettera.” Dumnezeu e interesat de mântuirea mea, de alte chestii, nu de nevasta mea!

Deja sunt la capitolul în care un mare macaz va face ca șinele mele să schimbe locomotiva spre o altă direcție. Unde? Habar nu am, și trebuie să mă crezi. Aia nu-mi place deloc cum arată, pentru că nu suport să nu cunosc ce și cum voi face ceva. În fine.

Sunt prea căpos să admit că nu mă pricep deloc la femei?

Sunt! Sunt o persoană foarte încăpățânată, dar trebuie să cedez în fața adevărului, nu pentru că eu m-am înșelat, ci pentru că argumentele adevărului sunt verosimile, și cel mai potrivit, ele sunt utile, în viitor. Și cui vor fi utile decât mie?

De când mă știu, am ales tot aiurea. De cine-mi plăcea, ori ei nu-i plăcea de mine sau, cui îi plăcea de mine nu-mi plăcea mie de ea. Să nu vorbesc de cazurile în care mă îndrăgosteam ca un bolovan de o iluzie. Numește-o cum vrei, dar mie-mi pare a fi lipsă totală de capacitate de a alege. Am obosit s-o dau în bară. Îmi reproșezi că sunt prea ”dintr-o bucată”. Sunt, pentru că m-am săturat de superficialitate și jocuri ieftine. Vreau tot, sau deloc.

Permite-mi o întrebare retorică: ai idee cât este de greu să fii cine ești pentru cineva care este curioasă doar de o inspecție a inimii și nu de ceva serios? Normal că ai, doar ai fost și tu pe aici.

Dumnezeu nu se implică deloc în relații?

Ar fi greșit din partea mea să-ți spun că Dumnezeu nu se implică în relații. Explic. Trebuie să admiți că Dumnezeu este un Dumnezeu al disciplinei, al armoniei și al dragostei (ți-am explicat asta în articolele precedente)

Păi, El, care e pro familie, pro unitate, pro dragoste, pro armonie, pro bunătate, să nu se implice? Sunt convins că nu se implică la modul intruziv sau că intră cu bocancii în viața mea, dar sunt convins de implicarea Lui în relații.

El este și dorește o relație cu fiecare persoană, ar fi o contradicție împotriva Lui Însuși.

În condițiile aste, ce mă sfătuiești să fac?

Trebuie să admitem că Dumnezeu se pricepe la femei (tot ce este ea, este invenția Lui), dar El se pricepe și la bărbați. Noi toți suntem opera Lui. Iar dacă admitem că suntem creaționiști, trebuie să fii de acord cu mine că El orchestrează universuri și funcții pe care nu le putem gândi sau imagina.

Atunci, e just să am încredere în Dumnezeu și în ceea ce privește femeia cu care vreau să mă însor? Cum s-o fac? Îmi este teamă, îți recunosc. Parcă e ultimul domeniu unde nu pot să cedez.

Sunt convins că El se pricepe la femei, la fel de mult că El știe și care e cea mai potrivită pentru mine (chiar dacă eu sunt cel care-o alege) și la fel de mult că El s-ar implica în relația noastră, în bine.

Îneamnă că, dacă vreau să mă pricep la femei, trebuie să merg la Cel care are manualul de intrucțiuni și explicații.

Întrebarea este: am încredere în priceperea și experiența lui Dumnezeu, la femei?

🙂

Publicat de CASISTUL

Am descoperit că scrisul mă vindecă și îmi dă sentimentul participării la actul creației, la creionarea caracterului meu, la asumare, la descoperirea lui Dumnezeu. Faptul că îmi asum să fiu vulnerabil, mă face puternic (nu vreau să fiu puternic pentru mine, mi-am demonstrat destule) și disponibil pentru cei care au nevoie să fie încurajați. În lupta mea cu visul de a deveni un om ordinar, am realizat extraordinarul. Cu ajutorul lui Dumnezeu am realizat multe lucruri mari în viață, din care am tras multe învățături, învățături pe care doresc să le împărtășesc cu tine. Poate vei trece și tu pe unde-am trecut eu, și, așa cum am fost păzit de pățaniile altora, poate vei fi păzit și tu. De când mă știu am fost înconjurat de mulți copii, cei mai mulți dintre ei nu-și cunosc, nu-și vor cunoaște sau nu doresc să-și cunoască vreodată părinții; o mare parte dintre ei au fost abandonați prin maternitățile din România, o mică parte au fost aruncați prin tomberoanele pentru gunoi, și, o și mai mare parte au fost lăsați de părinții lor după 1-3 ani de la naștere sau la adolescență. Sunt multe episoade din copilăria mea care sunt demne de uitare, sau cel puțin de iertat, dar am și o mulțime de amintiri care m-au identificat și care continuă să mă identifice cu frații mei mai mici din orfelinatele din România. Aproape 20 de ani am trăit prin orfelinatele din România, unde am experimentat ”mai multe grămezi” de experiențe. m fost plimbat prin 6 case de copii (unele dintre ele disciplinar); ultima dintre ele a fost cea din Timișoara. Am fost și sunt un visător, am visat și am luptat pentru visele mele, am conștientizat că nu am altă opțiune decât să lupt și să-mi cuceresc visele și fricile. Azi, din cauza lui Dumnezeu, sunt directorul casei de copii din Timișoara, ultima de la care am plecat. Mi-am asumat investirea în frățiorii mei (care uneori sunt cu toată ființa în nori) și îndrumarea lor. E cumplit să crești fără părinți, să nu ai un model pe care să-l copiezi și o familie față de care să ai sentimentul aparteneței și al identității. Mare, mi-e atât de greu să leg relații „normale” cu părinții mei. Sunt oameni faini, dar, dacă am un mare handicap de adaptare, este acela de a fi copil într-o familie, familia mea. Sunt independent de când mă știu, niciodată nu a existat cuvântul „nu pot”, dar am explorat și exploatat fiecare parte din mine, m-am șlefuit și am căutat și continui să mă educ, până acolo încât acum mă simt prea bine.

Un gând despre „Dumnezeu, se pricepe la femei?

  1. Cred ca pricepere e un cuvant nepotrivit pentru capitolul „relatii”. Putem arata iscusinta si indemanare intr-o activitate/abilitate, in timp ce o relatie se bazeaza pe principii, e construita in timp si influentata de caracterele celor implicati. Dumnezeu nu ne da „pricepere” in relatia cu un barbat sau o femeie, ci intelepciune, curaj, rabdare si altele necesare pentru a crea si mentine o astfel de legatura. Poate ca o vedem precum o „arta”, dar e creatia lui Dumnezeu, nu a noastra.
    Parerea mea. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: