Qui est Veritas?

Adevărul

Ca orice om, caut să cunosc, să înțeleg și să aplic. Nu de puține ori m-am confruntat cu întrebarea: „ce este adevărul? 

Dacă el este ceva, atunci ce e? Dacă nu este ceva, atunci ce nu este? Dacă este cineva, cine este?

Citind una și alta despre adevăr, am citit convingeri care nu coincideau cu setea pe care-o aveam de a cunoaște și a fi împlinit de autenticitatea adevărului.

Am trecut pe la mai mulți filosofi, care, unii trimiteau la gnostici, agnostici, panteisti, hinduism, budism, ateism, creștinism etc. 

Până când am ajuns la alții, am tot rătăcit, mi-am tot solicitat singurul neuron funcțional din materia-mi cenușie. 

Am găsit filosofi creștini, care combat tezele celorlalți, un proces foarte lung și greu de urmărit. După ce termini de citit și meditat la toate argumentele lor, nu ești cu nimic mai câștigat dacă n-ai fi cercetat, pentru că te întrebi, „cum pot aplica tot de spun aceștia?”

Am văzut un film drag mie, „Patimile lui Cristos”, unde Pilat din Pont întreabă: „qui est Veritas?”, imediat mi-a sărit gândul la afirmația Mantuitorului: „Eu sunt calea, adevărul și viața”. 

Apoi, în alt loc spune: „Cuvântul Tău este adevărul”.

Îți dai seama ce-am făcut imediat, nu? Am luat Biblia la pas mărunt și parcă fiecare afirmație a Mantuitorului zguduia ceva în mine, parcă sufletul își spunea: „da, El este, pe El îl cauți cu atâta disperare!” 

De atunci, de când mă chinui să citesc și să pun în aplicare Biblia, mă uit retrospectiv și văd că ceea ce scrie în ea, este adevărat. 

Dacă faci ce scrie ea, sau mai bine zis, dacă te chinui să pui în aplicare, se întâmplă exact ce spune ea, bine sau rău. 

Deși sunt la început de drum și am o reală satisfacție să și uneori lipsă de orice disciplină, este exact rezultatul care îl prevede ea. Asta mi se pare fascinant. 

Nu pot să nu mă întreb: „dacă Isus Hristos este adevărul, de ce suntem orbi și neștiutori?” 

„Dacă este scrisă rețeta fericirii și a siguranței eterne, de ce suntem triști, disperați, goi și rătăciți?”

„De ce e atât de greu să crezi și să accepți că cine ești sau orice posesiune e insuficientă pentru a fi împlinit?”

În altă parte, Domnul Isus spune: „viața veșnică (eternitatea) este aceasta, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”.

O iau băbește, dacă știu cine este adevărul și că El, adevărul, îmi arată ce trebuie să fac ca să fiu fericit și liniștit; dacă știu cine, unde și cum ajung în eternitate, cum se face că mi-e frică de moarte? 

Personal, am experimentat răspunsul, prin revelație, la mai multe întrebări:

1) Cine este adevărul? Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. 

2) Unde este adevărul? În fața mea, în Cuvântul lui Dumnezeu. 

3) Ce face adevărul? Mă eliberează și mă sfințește.

Publicat de CASISTUL

Am descoperit că scrisul mă vindecă și îmi dă sentimentul participării la actul creației, la creionarea caracterului meu, la asumare, la descoperirea lui Dumnezeu. Faptul că îmi asum să fiu vulnerabil, mă face puternic (nu vreau să fiu puternic pentru mine, mi-am demonstrat destule) și disponibil pentru cei care au nevoie să fie încurajați. În lupta mea cu visul de a deveni un om ordinar, am realizat extraordinarul. Cu ajutorul lui Dumnezeu am realizat multe lucruri mari în viață, din care am tras multe învățături, învățături pe care doresc să le împărtășesc cu tine. Poate vei trece și tu pe unde-am trecut eu, și, așa cum am fost păzit de pățaniile altora, poate vei fi păzit și tu. De când mă știu am fost înconjurat de mulți copii, cei mai mulți dintre ei nu-și cunosc, nu-și vor cunoaște sau nu doresc să-și cunoască vreodată părinții; o mare parte dintre ei au fost abandonați prin maternitățile din România, o mică parte au fost aruncați prin tomberoanele pentru gunoi, și, o și mai mare parte au fost lăsați de părinții lor după 1-3 ani de la naștere sau la adolescență. Sunt multe episoade din copilăria mea care sunt demne de uitare, sau cel puțin de iertat, dar am și o mulțime de amintiri care m-au identificat și care continuă să mă identifice cu frații mei mai mici din orfelinatele din România. Aproape 20 de ani am trăit prin orfelinatele din România, unde am experimentat ”mai multe grămezi” de experiențe. m fost plimbat prin 6 case de copii (unele dintre ele disciplinar); ultima dintre ele a fost cea din Timișoara. Am fost și sunt un visător, am visat și am luptat pentru visele mele, am conștientizat că nu am altă opțiune decât să lupt și să-mi cuceresc visele și fricile. Azi, din cauza lui Dumnezeu, sunt directorul casei de copii din Timișoara, ultima de la care am plecat. Mi-am asumat investirea în frățiorii mei (care uneori sunt cu toată ființa în nori) și îndrumarea lor. E cumplit să crești fără părinți, să nu ai un model pe care să-l copiezi și o familie față de care să ai sentimentul aparteneței și al identității. Mare, mi-e atât de greu să leg relații „normale” cu părinții mei. Sunt oameni faini, dar, dacă am un mare handicap de adaptare, este acela de a fi copil într-o familie, familia mea. Sunt independent de când mă știu, niciodată nu a existat cuvântul „nu pot”, dar am explorat și exploatat fiecare parte din mine, m-am șlefuit și am căutat și continui să mă educ, până acolo încât acum mă simt prea bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: