Iubit, efectiv! 

Dacă ceva este suprascris, supraexprimat, suprasolicitat și infraoferit; acel „ceva” este iubirea efectivă. 

Oriunde te uiți vezi nevoia ei și inimile seci care sunt magnezizate de cineva care-o are de oferit. 

Vezi un cuplu care radiază de bucurie și fericire, se iubesc, vrei și tu, vor și ceilalți, dar, cine e dispus să iubească, pe bune?

M-am uitat în biserică, unde am crezut că voi găsi oameni care se antrenează în ale iubitului efectiv. Am găsit predici și cântări care te duc pe culmi intelectuale și emoționale neatinse, oratori excepționali și cântăreți excelenți. 

„Hmmm, ceva lipsește de aici!” , îmi spun eu. „Toate sunt unde trebuie și faine, dar, unde e dragostea?”, mă macină un gând. 

Cineva spune:” nu ai voie să vorbești decât din spatele amvonului, așa îl onorezi pe Dumnezeu”.

„Serios?” , îmi vine râd, desigur că nu o fac, dar ce treabă are amvonul cu dragostea? 

Dumnezeu spune într-un loc: „Vă poruncesc să vă iubiți unii pe alții, nu să vă judecați!” „Eu sunt dragoste, iar voi sunteți făcuți din Mine, nu puteți trăi fără dragoste”

Am fost de multe ori și la multe biserici, unde am găsit așa de puțină dragoste. Predicile, cântările și poeziile abundă în dragoste, dar, după ce s-a terminat programul, în 10 minute biserica e goală, pentru că nimeni nu are ce vorbi cu nimeni și nimeni nu are timp, dragoste sau atenție de oferit. 

Totul e făcut cu un ritm și obișnuință bine trasată, politicos și fără să deranjezi, dar superficial. 

De ce se împuținează unele biserici? De aia! Pentru că oamenii au justa pretenție să găsească oameni care sunt dornici să se iubească, pe bune, și să fie tratați cu respect, responsabilitate și încredere, dar sunt foarte dezamăgiți când primesc doar contrariul. 

Recent, mi-am rupt piciorul. O lecție de smerenie pe care nu am vrut s-o învăț vreodată. M-am urcat pe niște stânci, de unde am vrut să sar în apă, am alunecat și am căzut la baza stâncilor. 

Faptul că trebuie să depind de cineva și că nu pot dispune de mine, mă cam enervează și mă smerește în același timp. 

Am plâns, nu de durere sau pentru picior, ci pentru că nu am ascultat să nu mă urc pe stâncile alea. „Ce vreau” a fost mai important decât „ce trebuie”, iar acum plătesc pentru neascultare. 

Dacă tot am pățit-o, m-am pus deoparte și am meditat la toată situația asta. Ce învăț de aici? 

1) DEPENDENȚA 

2) ACCEPTAREA COMPASIUNII 

3) ODIHNĂ 

De când mă știu, nu am tolerat comportamentul „demn de milă” sau „dependența”, parcă fiecare por din mine refuza să primească milă sau compasiune ori să depind de cineva. 

Dacă fac o introspecție, nici nu e mirare. Anturajul pe care l-am avut aproape 25 de ani și mediul unde am crescut, m-au ” format” ca cineva puternic, dur, fără lacrimi de durere, fără milă sau compasiune față de mine și independent. 

„Nu, eu nu-mi permit să fiu slab, sensibil, plângăcios sau prea tolerant cu mine” , îmi spuneam de fiecare dată când eram la pământ. 

„Nu am nevoie de nimeni, nici prin preajma mea și nici să mă iubească, mă descurc eu” , erau gândurile sincere din inima mea care refuza orice formă de a fi dependentă de cineva.

Parcă mi-e ciudă pe mine și pentru faptul că sunt câțiva prieteni care știu cine sunt, în parte, cu adevărat. Mă miră faptul că încă mai sunt prin preajma mea. 

Mă plimbam, ieri, pe munte și mă trăsneste un gând: „cred că e normal să am nevoie de iubire, apreciere, sinceritate și compasiune” . 

Plecăm cu copiii la baie, nu departe de Ochiul Bei, în amonte este un loc de scăldat, ceva de vis. Apa e umbrită de un munte drept, alb și impunător. 

Intrăm cu copiii în apă și îmi vine mie-n minte să urc pe stânci și să sar în apă. Mai făcusem asta înainte. 

Îmi caut un loc, studiez pe unde pot merge și de unde pot sări, apoi mă uit unde pot plonja în apă, „floare la ureche” , zic eu. După ce-am ajuns la înălțimea pe care o voiam, am vrut să sar dar am alunecat și am căzut la baza stâncii. 

Din cauza durerilor am amorțit cu totul. Nu-mi simțeam mâinile sau picioarele, până și urechile îmi erau amorțite de la durere. 

Câteva zile am tot refuzat să fiu ajutat sau compătimit. Am mers în baie și era să cad și m-am înfuriat pe incapacitatea mea de a face ce vreau și faptul că „trebuie” să depind de cineva. 

E o luptă cu mine însumi în toată lecția asta și nu am de gând să o repet, prefer să învăț ce trebuie și să merg mai departe. 

Trebuie să recunosc că au fost oameni de la care mă așteptam să se ofere să mă ajute în toată „afacerea” asta, și care nu au făcut-o. Greșesc eu că am așteptări sau e injust să te aștepți să fii ajutat fără să ceri ajutorul? Nu știu. Eu? Nu am nevoie să îmi spună cineva că are nevoie și de mine dacă văd că are. Suntem diferiți. 

La fel, trebuie să recunosc că oameni de la care nu mă așteptam să mă ajute au făcut-o. Pe care să-i consider prieteni? Pe cei care au sărit în ajutor sau pe cei cu care împărtășesc aceleași lucruri? Greu de spus. 

Se pare că Dumnezeu vrea să mă iubească, efectiv, prin toți oamenii pe care i-a pus să aibă grijă de mine. 

Recent, mă tot gândesc la celibat și la o viață solitară. Nu mă bucură extraordinar gândul, dar, e o opțiune. Cel puțin acum. 

Oare, toată experiența asta mă pregătește pentru a accepta că am nevoie să accept să fiu iubit?

In mintea mea e o mare contradictie: „De ce nu pot doar sa iubesc, fără să am nevoie să fiu iubit?”

 Hmmm, nu se putea învăța fără să-mi rup piciorul? 

Publicat de CASISTUL

Am descoperit că scrisul mă vindecă și îmi dă sentimentul participării la actul creației, la creionarea caracterului meu, la asumare, la descoperirea lui Dumnezeu. Faptul că îmi asum să fiu vulnerabil, mă face puternic (nu vreau să fiu puternic pentru mine, mi-am demonstrat destule) și disponibil pentru cei care au nevoie să fie încurajați. În lupta mea cu visul de a deveni un om ordinar, am realizat extraordinarul. Cu ajutorul lui Dumnezeu am realizat multe lucruri mari în viață, din care am tras multe învățături, învățături pe care doresc să le împărtășesc cu tine. Poate vei trece și tu pe unde-am trecut eu, și, așa cum am fost păzit de pățaniile altora, poate vei fi păzit și tu. De când mă știu am fost înconjurat de mulți copii, cei mai mulți dintre ei nu-și cunosc, nu-și vor cunoaște sau nu doresc să-și cunoască vreodată părinții; o mare parte dintre ei au fost abandonați prin maternitățile din România, o mică parte au fost aruncați prin tomberoanele pentru gunoi, și, o și mai mare parte au fost lăsați de părinții lor după 1-3 ani de la naștere sau la adolescență. Sunt multe episoade din copilăria mea care sunt demne de uitare, sau cel puțin de iertat, dar am și o mulțime de amintiri care m-au identificat și care continuă să mă identifice cu frații mei mai mici din orfelinatele din România. Aproape 20 de ani am trăit prin orfelinatele din România, unde am experimentat ”mai multe grămezi” de experiențe. m fost plimbat prin 6 case de copii (unele dintre ele disciplinar); ultima dintre ele a fost cea din Timișoara. Am fost și sunt un visător, am visat și am luptat pentru visele mele, am conștientizat că nu am altă opțiune decât să lupt și să-mi cuceresc visele și fricile. Azi, din cauza lui Dumnezeu, sunt directorul casei de copii din Timișoara, ultima de la care am plecat. Mi-am asumat investirea în frățiorii mei (care uneori sunt cu toată ființa în nori) și îndrumarea lor. E cumplit să crești fără părinți, să nu ai un model pe care să-l copiezi și o familie față de care să ai sentimentul aparteneței și al identității. Mare, mi-e atât de greu să leg relații „normale” cu părinții mei. Sunt oameni faini, dar, dacă am un mare handicap de adaptare, este acela de a fi copil într-o familie, familia mea. Sunt independent de când mă știu, niciodată nu a existat cuvântul „nu pot”, dar am explorat și exploatat fiecare parte din mine, m-am șlefuit și am căutat și continui să mă educ, până acolo încât acum mă simt prea bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: