RO: PROIECTE / EN: PROJECTS

RO: CE FACEM ACUM?

EN: WHAT WE DO NOW?

Ce NU este DRAGOSTEA?

În astă contemporaneitate în care este vorba despre ”mine”, ”eu” sau ”al meu”, se impune întrebarea: Ce este sau ce nu este dragostea?

Ca să știu ce NU este dragostea, trebuie să aflu ce este ea, nu?

Nota Bene! Nu filosofez de dragul singurului neuron odihnit, sau pentru că am vreo teamă legată de ”afacerea” asta. Deloc. În schimb, am impresia că trăiesc într-o societate confuză, care, că-mi place sau nu, depune tot efortul să mă convingă ce este sau ce nu este adevărul.

De ce caut să-mi complic viața cu ”întrebări existențiale”, în loc să trăiesc, pur și simplu?
Pentru că am impresia că acest ”ceva” (dragostea) pare atât de important încât nu mai rezist fără să nu-mi bag puțin nasul în oala ei.

Mai mult, am impresia că totul se învârte în jurul ei. Oameni care speră să iubească, să fie iubiți, să fericească și să fie fericiți. De ce e așa? Emoția și încărcătura lui ”te iubesc”.

1. Din punctul meu de vedere, am convingerea că dragostea este o trăsătură de caracter. Ea nu poate fi ceva ce ”se naște” din nimic. Altminteri, tot nimicul ar fi dragoste (irațional), dar dragostea poate face din nimic … frumos, culoare, viu, lumină, cărare etc.

2. Mai cred că ”coloana vertebrală” a dragostei este incapcitatea ei de a trăi pentru sine. Ea nu poate să fie egoistă. Nu doar că nu poate, nu știe. Mintea ei nu poate concepe o asemenea ”absurditate”. E ca și cum ai cere unei mame care își dorește un copil cu toată ființa ei, ca după ce l-a născut, să nu-l alăpteze. Ar fi absurd. Te-ai trezi cu toată bucătăria (oale, veselă, scaune) în cap dacă i-ai cere așa ceva (cum să nu se dedice copilului?).

3. Am mai văzut la oamenii care se iubesc, pe bune, că au răbdare unii cu alții. Măi, ca și cum nici o problemă nu e suficient de mare să-l facă pe omul acela să nu o ia în brațe sau să nu facă vreo glumă bună de pe urma boacănei. Că se așteaptă și se încurajează reciproc în dezvoltarea personală. Că își fac timp unul pentru celălalt, intenționat.

4. Ai putea confunda ”a iubi” cu stoicismul. Dar aici e altceva, când iubești, parcă suferințele sunt alfel. Au sens. Ca și cum, în loc să rupă, ele țes. Te-ai aștepta să te saturi, dar nu. Stai acolo, pe front. Ești legat, voluntar, de omul în care ai găsit motive.

5. Am mai descoperit că este loială. Sub nici o formă nu o poți corupe sau manipula. Este ceva cu ”ea” (dragostea) care te ține la fileu și te obligă la dedicare, asumare și responsabilitate. Îți spune: ”eu nu știu să abandonez!”

6. Ce mă mai atrage la ea este că nu o poți falsifica și nici cumpăra. E pe bune sau deloc. Nu o poți mima. Și dacă o faci (mimezi), o iei pe coajă de-ți sar fulgii. Mi se par atât de stupide încercările ”vrăjitoarelor albe”, dar și clienții lor, care cred că dețin formula ”îndrăgostelii”, eu aia numesc manipulare, dar e un alt subiect. Ca și cum dragostea ar fi o rețetă dintr-o carte cu bucate.

7. Ce e și mai fascinant la dragoste; îmi pare a fi capabilă de sine stătătoare. Nu are nevoie de nimeni pentru a exista. Ea există și punct. Ai opțiunea s-o accesezi, în termenii și condițiile ei, sau ai opțiunea s-o respingi. Îmi pare rezonabil să afirm că ingineria umană este concepută să funcționeze cu ajutorul ei, nu învers. E un punct de vedere.

8. Da, ea este plină de respect și decență. E plină de demnitate și de încredere. Nu te ia la mișto și nici nu te umilește. Nu e vulgară și nici nu-ți face cu ochiul pe după vreun colț. Poți sta liniștit, vulnerabil și dezbrăcat de tine în fața ei, te va trata cu aceeași demnitate. Ea nu știe să facă așa ceva. Am încercat s-o fac să fie obraznică și m-am trezit penibil.

9. Hărnicuța de ea! Dragostea e o woorkaholică! Muncește până îi sar capacele și asta o face cu drag, responsabilitate, cu și pentru celălalt. Ea e o acțiune. Nu te lasă în pace. Îți pune sângele în mișcare.

10. Și da, singura intenție a dragostei este să facă bine! Oricum o dai cu ea, tot bine îți iasă. Te uiți la ea și ți s-a și dedicat, să-ți facă bine. E adictivă, incurabilă și transmisibilă. Dintre caracteristicile-i fundamentale, înțeleg că te molipsește și, odată gustată, mai vrei, din nou și din nou. Dar nu e ca un drog, care în sine e rău și un substitut. Poți fi un drogangiu de dragoste și nu vei muri de supradoză, dimpotrivă, vei ”infecta”.

Ce NU este ea (dragostea)?

1. Nu e un sentiment, clar! De ce nu e un sentiment? Pentru că sentimentele se nasc ”din ceva”, ele sunt rezultat, nu scop (cel puțin așa ar trebui să fie). Nu poți iubi ”că așa îmi vine mie” sau ”că așa am eu chef”.

2. Nu e un mod de a cere. Dimpotrivă, e un mod de a da și a face, pentru celălalt.

3. Nu e leneșă, certăreață sau supărăcioasă. Nu. Ea nu știe să fie așa. Nu e natura ei. Am descris mai sus care e natura ei.

4. Nu e nerușinată, lacomă sau cu gânduri machiavelice. Nu.

5. Nu e mincinoasă, lăudăroasă sau manipulatoare.

Închei, dar nu te las așa ușor. Vreau să știi că nu am pretenția să mă crezi sau să contest convingerile tale. Ce scriu este ceea ce cred, dar care poate suferi modificări. M-am tot modificat până acum și mi-am format convingerile astea din aplicarea mai multor principii. Principii care nu-mi aparțin.

So, te rog să nu mă crezi pe cuvânt. Caută răspunsuri și testează-le până ajungi la adevăr, pentru că orice afirmație care are pretenția de adevăr trebuie să poată suporta punerea ei în practică.

Cu gânduri bune,
Un prieten

Despre FLUTURAȘI și GUVERNE

Poți influența continente.

Ca orice român, am așteptat fluturașii; nu fac referire la fluturi (insecte foarte frumoase) și nici la ”fluturi” (când te îndrăgostești) ci la fluturașii de salariu.

Datorită principiilor care-mi guvernează viața, nu voi posta o poză cu fluturașul de salariu și nici nu voi aduce critici Guvernului Dăncilă prin soluția doamnei ministru Vasilescu Olguța Lia. Nu, nu acesta este mandatul meu. Respect deciziile superiorilor, chiar dacă nu sunt de acord cu ele.

În schimb, pentru că sunt român, creștin, lider și într-o poziție de influență, vreau să ”influențez pozitiv și proactiv” mediul în care funcționez. Cu asumarea nemulțumirii unora.

REALITATEA

E drept că sunteți nemulțumiți, supărați și speriați.
E drept că trăim vremuri tulburi, nesigure și fără viziune.
E drept că societatea nu mai are încredere în reprezentanții ei din forurile decizionale.
E drept că lipsește respectul guvernaților pentru guvernanți.
E drept că s-a furat, se fură și se va mai fura.
E drept că au fost, sunt și vor mai fi corupți în lume.
E drept că se manipulează.
E drept că multe persoane publice sunt condamnate pentru fapte nedemne de funcții publice.
E drept că se lucrează sub capacitatea normală. (bornout)
E drept că s-a mințit, se minte și se va minți în continuare.
E drept că nivelul de trai depășește capacitatea unui salariu mediu de a trăi decent.
E drept că sunt foarte multe persoane afectate de decizii luate ”din pix”.
E drept că sunt mulți cei care suferă.
Da, aveți dreptate! Aceasta este o parte a realității.

TOTUȘI

O altă parte a realitatății contravine ”normalului” și ne cere/PORUNCEȘTE: Să respectăm autoritățile.

Chiar dacă autoritatea se numește, generic, Guvernul Dăncilă, Tudose, Grindeanu, Cioloș, Ponta et cettera.
Președintele PSD (Partidul Social Democrat) domnul Dragnea Liviu, Președintele ALDE (Alianța Liberarilor și Democraților) domnul Tăriceanu Popescu, Președintele PNL (Partidul Național Liberal) domnul Orban Ludovic, doamna Prim-ministru Dăncilă Viorica, doamna ministru Vasilescu Lia, fiecare ministru, Președinte de Consiliu Județean, Primar, Consilier, Polițist, Jandarm, Profesor, Educator, Director, Părinte et cettera.

Totuși, tot ce este autoritate este permisă de Singura autoritate din Univers, Dumnezeu. Nimic nu se întâmplă fără ”OK-ul” Lui. Chiar dacă El nu este de acord cu administrarea cu răutate (minciună, hoție, etc) a mandatului, fiecare persoană are libertatea să aleagă ce face în timpul mandatului lui (vieții), urmând să răspundă pentru fiecare acțiune, bună sau rea.

CE ESTE DE FĂCUT?

Urmărește binele (fii corect, implică-te, respectă, fii de încredere, muncește, ajută etc) României, indiferent că ești sau nu de acord și roagă-te Domnului pentru țară!

DE CE?

Ca să fii fericit! Fericirea ta este legată de fericirea țării, județului, localității în care locuiești. Nu poți fugi de asta.

ȘI CU ”ĂIA”?

Roagă-te pentru ei, pentru sănătatea lor, pentru familiile lor, pentru înțelepciune, pricepere, empatie, încredere, respect! Este cine să-i condamne, nu e treaba ta asta.

(”Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru* împăraţi şi pentru** toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Ezra 6:10; Ier 29:7; ** Rom 13:1; Lucrul acesta este bun* şi bine primit înaintea lui** Dumnezeu, Mântuitorul nostru)
1 Tim 2:1-3

NIMENI nu poate schimba lumea în bine afară de Dumnezeu!
Doar El știe cum să facă asta. Doar El are instrumentele necesare și știe cum să le folosească. Acel instrument ești tu, dar nu poți face ce vrei, ci trebuie să facem ce trebuie.

Persoanl, am încredere că El este pe tron, nu este surprins de tot ce se întâmplă, speriat, îngrijorat sau în pană de idei.

Sunt convins că nu L-a luat prin surprindere nici posibila criză, nici bursa, nici bitcoin, nici cutremurele, nici foametea, nici amenințările nucleare, nici veștile de război … nimic!

CE FAC EU?

Mă rog pentru lume, Europa, România, autoritatea Executivă, Legislativă și Judecătorească. Mă rog pentru cei de sus pe care mi-i amintesc, pentru județul Timiș și conducerea lui. Mă rog pentru Timișoara și conducerea ei. Mă rog pentru DGASPC-TIMIȘ și conducerea ei. Mă rog pentru Centrul pe care-l conduc, educatori și copii. Mă rog pentru mine, familia mea și pentru tine. Da, asta sunt mandatat să fac!

CE POȚI FACE TU?

Ai libertatea să alegi:
1. Poți alege să înjuri pe toată lumea, să blestemi, să cauți vinovați și să-i pui la zid (chiar dacă merită asta). Să bârfești, să furi, să minți, etc.
2. Poți alege să faci bine (ce trebuie) și să-ți asumi că schimbarea în bine începe cu tine! (slogan al Asociației Bărbaților Creștini)

Cu drag,

Un prieten

 

Pulbere de har

6d6b06a99d0ecb402264eec3143909db--catholic-art-religious-art
Întoarcerea fiului risipitor, Rembrandt

”…harul este ceea ce face Dumnezeu în, prin și pentru mine în lumea asta”

Dacă știam de la început prin ce experiențe aveam să trec, poate mă concentram pe altceva. Serios, chiar asta aș fi făcut, o luam la sănătoasa.

Dacă știam că harul poate fi trăit doar în eșec, în faliment, în durere, în suferință … ”în vale”, fugeam de rupeam pământul doar să evit capitolul DEPENDENT DE HAR.

Dacă știam că gustul harului e sinonim cu gustul lacrimilor; lacrimi fierbinți care te fac să vrei să dărâmi tot în cale, lacrimi care te țin cu capul plecat de rușine, întins și ghemuit la podea; sigur lăsam experiența asta pe altă dată.

Dacă știam că harul nu poate fi înțeles din picioare, semeț și lipsit de smerenie, ziceam ”pas” la mâna asta, sau cel puțin ”fold”.

Dacă știam că harul nu are nici o legătură cu CINE SUNT EU ci cu CINE ESTE EL, poate nu mă luam la trântă cu el (metaforic vorbind)

Dacă înțelegeam că harul mă vrea așa cum sunt, dezbăcat de cine sunt, gol de orice posesiune, gol de mine, plin de nimic. Fără impresii, fără nimic. Eu, gol și atât. Poate că nu alegeam ”cea mai bună variantă a mea” și rămâneam cuminte în banca mea.

Acum? Acum sunt în procesul acceptării.

Accept că harul este ceea ce face Dumnezeu în, prin și pentru mine în lumea asta și că El nu este dependent de mine.

Înțeleg că harul nu vrea cea mai bună variantă a mea să iasă în evidență, ci toată disponibilitatea mea, pentru ca El să iasă în evidență în mine, prin mine și pentru celălat.

Observ că harul nu este un simplu ”dar nemeritat”, el este tot ceea ce face Dumnezeu prin Domnul Isus, iar ceea ce a făcut Domnul Isus a fost și este manifestul caracterului Lui.

Mă întreb, ca orice muritor: ”la ce întrebare răspunde harul?”

Evident, aici nu e vorba de mine, e vorba despre el și El, sau doar despre El și cum se manifestă. Unii gânditori propun: ”Ce poate face el cu mine?”, ”Cum mă transformă?”, În ce mă transformă?, Știu Cine e sursa lui, dar care e scopul harului? La ce e bun harul? Cui folosește, mie sau Lui?

Din câte am observat, cel puțin asta funcționează la mine: 

Harul îmi dă putere să mă ridic din eșec, să îmi șterg lacrimile și s-o iau de la început, din nou și din nou.

Fără conștiența faptului că sunt om, că e dreptul meu să greșesc și obligația mea să-mi asum greșeala, la ce folos?

Fără certitudinea falimentului și a incapacității mele de e reuși de unul singur, fără curajul nebunesc de a-mi cere iertare, sunt pierdut și lipsit de ”viață și libertate”.

Harul mă ia din faliment și-mi arată că toată datoria mea a fost plătită, mai mult, că Tatăl meu este cel mai bogat din univers, că țin în mâini testamentul Lui, că sunt moștenitorul Lui de drept și că nu se va răzgândi vreodată; sigur și fără dubii.

Harul îmi arată că indiferent cât de jos sunt, Tatăl meu se uită la mine cu respect, cu bunătate, cu milă, cu înțelegere, cu compasiune și cu dragoste. Astea nu le-am putut învăța din picioare, eram prea sus pentru El.

Harul e ceea ce face bunătatea Lui.

Cum răspund eu la tot ce face El? Nu pot să nu mă întreb: ”Ce vezi la mine?”, ”De ce mai stai când știi că o s-o dau în bară din nou?„ ”Nu Te-ai săturat de mine?”, ”De ce ești atât de bun?” ”Știi cine sunt, de ce nu pleci?” ”Nu ai nevoie de mine, de ce ești lângă mine de fiecare dată?” et cettera.

La toate, singurul răspuns care-mi trece prin minte e: ”Așa sunt Eu, plin de bunătate, de răbdare, înțelegere și dragoste. Sunt încet la mânie și gata să iert. Singura Mea intenție față de om este bine, gânduri de pace și de bucurie”.  

Acum, pieptul Tatălui meu e tot ce mai vreau și locul în care mă simt în siguranță, indiferent de epuizare, lipsa mâncării sau a îmbrăcămintei. Palmele Lui, care sunt tot ce am nevoie mă primesc și sunt deschise, special pentru mine.

Ele mă vor și sunt săpat în ele, acolo am fost înainte să fi fost în genunchi.

Sincer, sunt în cea mai incipientă formă de descoperire a Ta.

Mă ierți, sunt stângaci, timid și speriat.

Mă șochezi. Te credeam altfel.

Mulțumesc!

🙂

 

 

 

 

 

Ce ai mai scump de oferit? 

ampulheta-do-tempo-wallpaper-3 (1)

Să îți dau o oră, o zi, o săptămână, un an sau zeci de ani din timpul meu, mi se pare cea mai scumpă resursă pe care o am de dat. 

Am auzit odată: „iți dau ce-am mai scump pe lumea asta” . Sună fain, nu?

Fiecare dintre noi putem aprecia sau cântări valoarea, mai mult sau mai puțin corect, anumitor obiecte, fapte sau persoane (chiar dacă e puțin impropriu), dar, câți dintre noi știm „cât cost?”

Se zice că odată, un om de succes ajunge acasă destul de târziu. În pragul ușii, copilul lui îl întâmpină și-l ia în brațe, apoi îi spune: „tati, pot să te întreb ceva personal?” Tatăl, surprins, ii răspunde „desigur, orice” .

„Cât câștigi pe oră?” întreabă pruncul. Tatăl, ușor iritat, îi spune „100 de lei” .

Pruncul, din nou „mai pot să te rog ceva?”. „Sigur”, spune omul de succes.

Stă pruncul nostru și le coace, apoi spune „îmi împrumuți 15 lei, te rog?” , cu capul în pământ, copilul.

Tatăl, mirat, „pentru ce ai nevoie de ei împrumut și nu mi-i ceri? Tot ce muncesc este pentru tine”

 „Tati, am strâns sticle, am dus gunoiul, am spălat mașina, am făcut toate temele și am strâns 85 de lei, mai am nevoie de 15 lei, ca să pot sta cu tine o oră mai mult; vrei să stai cu mine? Am bani.”

Nu știu cum sau ce a făcut în continuare tatăl nostru din poveste, dar un lucru e clar, avem tați prea ocupați, mame prea ocupate și oameni cu prea multe pe cap ca să-și mai poată iubi odraslele.

Văd destul de clar goana asta după lucruri, avere, faimă, putere șamd.

Chiar să le luăm pe fiecare în parte, inima umană nu poate fi satisfăcută de nimic material, chiar nu nu poate fi satisfăcută.

De câte ori nu ți-ai spus „dacă voi avea cutare lucru, voi fi fericit și nu mai am nevoie de nimic?” sau „dacă voi fi cu cutare persoană, voi fi cel mai fericit?” sau „dacă ajung pe podium, sunt cel mai fericit?” șamd

 Să zicem că ai lucrul ăla ești cu persoana aia și stai unde vrei. Apoi, dintr-o dată nu mai ai nimic și pierzi tot, ce mai ai?

Dar dacă lupți 20 sau 30 de ani să ai toate astea, apoi mori a doua zi?”

„Ne batem joc de zeci de ani, apoi, în fața morții cerșim clipe” spune un proverb.

În ce este orchestrata toată umanitatea?

 Care e scena unde se desfășoară omenirea?

Unde îți desfășori planurile, durerea, dragostea, viața?

În ce e ancorata speranța?

Cine poate controla răsăritul și apusul?

Pe ce te bazezi când spui „mâine, data viitoare, mai vedem, o să fie bine, ne mai auzim șamd?”

Îl neglijam și nu știm niciodată când e gata, apoi, mai vrem doar o zi, câteva ore sau minute.

Aș putea să te iubesc cu toate ființa, să te înec în dragoste și să știi că ești vrută, dar, toate astea, nu le pot face în afara timpului.

Aș putea să construiesc cea mai frumoasă casă sau orice altceva, dar, faptul că „fac” (care e important) l-aș putea face să fie pe plan secund în favoarea lui „să fiu” .

Să îți dau o oră, o zi, o săptămână, un an sau zeci de ani din timpul meu, mi se pare cea mai scumpă resursă pe care o am de dat.

Până și dragostea are nevoie de timp. Timp să fie găsită, timp să fie apreciată, timp să fie crescută,  timp să fie întreținută și timp să fie crescândă. Timp să fie consumată. Timp să se odihnească.

Cât cost? Nu știu, dar știu că toată materia nu poate echivala valoarea mea. Dacă ai putea valorifica tot ce e de valoare în lumea asta, tot nu ar fi suficient. La fel e și in cazul tău.

Ce ai mai scump de oferit?

Timpul tău! 

Să-ți dau ce nu poate fi recuperat, să fii alegerea mea numărul unu, să fii prioritate mea numărul unu, să fiu lângă tine „în orice timp” , să împart „timpul” cu tine șamd, mi se pare o dovadă practică de iubire.

Desigur, pot să te iubesc teoretic și iluzoriu. Să nu îți dau timpul, energia, atenția, afecțiunea, îmbrățișare, respect și admirație. Pot. Dar aia nu e dragoste efectivă, e altceva, iar eu nu cred în aia.

Cine sunt (ca om) este format în timp, iar Inventatorul timpului este în timp, dar și în afara timpului, în același timp.

%d blogeri au apreciat: